Biblia Sinodală, Levitic, Capitol 14. is available here: https://www.bible.promo/chapters.php?id=10104&pid=5&tid=1&bid=54
Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible

Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblia Sinodală / Vechiul Legământ / Levitic

Biblia Sinodală - Biblia de la București

Exodul Levitic Numeri

Capitol 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

1 Şi grăind cu Moise, Domnul a zis:

2 "Iată rânduiala pentru cel lepros: Când el se va curăţi, se va duce la preot;

3 Iar preotul va ieşi afară din tabără şi de va vedea preotul că leprosul s-a vindecat de boala leprei,

4 Va porunci preotul să se ia pentru cel curăţit două păsări vii, curate, lemn de cedru, aţă roşie răsucită şi isop.

5 După aceea preotul va porunci să se junghie una din păsări deasupra unui vas de lut, la apă curgătoare;

6 Va lua apoi pasărea cea vie, lemnul de cedru, aţa cea roşie şi isopul şi le va muie pe acestea şi pasărea cea vie în sângele păsării junghiate la apă curgătoare;

7 Va stropi de şapte ori pe cel ce se curăţă de lepră şi va fi curat; apoi va da drumul păsării celei vii în câmp.

8 Iar cel curăţit să-şi spele hainele sale, să-şi tundă tot părul său, să se spele cu apă şi va fi curat. Apoi să intre în tabără şi să stea şapte zile afară din cortul său.

9 În ziua a şaptea să-şi radă tot părul său, capul şi barba sa, sprâncenele sale, tot părul său să şi-l radă, şi să-şi spele iarăşi hainele sale şi trupul său să şi-l spele cu apă şi va fi curat.

10 În ziua a opta să ia doi berbeci de câte un an, fără meteahnă şi o oaie de un an, fără meteahnă, şi dintr-o efă de făină de grâu, împărţită în zece, să ia trei părţi pentru darul de pâine şi s-o amestece cu untdelemn şi un log (pahar) de untdelemn;

11 Iar preotul cel ce curăţeşte va duce pe omul ce se curăţeşte împreună cu acestea înaintea Domnului, la uşa cortului adunării;

12 Acolo va lua preotul un berbec, ce voieşte a aduce jertfă pentru vină, şi logul de untdelemn şi le va aduce pe acestea legănându-le înaintea Domnului.

13 Berbecul îl va junghia în locul acela, unde se junghie jertfele pentru păcat şi pentru arderea de tot, la loc sfânt, că aceasta este jertfă pentru vină şi, ca şi jertfa pentru păcat, este a preotului şi este sfinţenie mare.

14 Apoi va lua preotul din sângele jertfei pentru vină şi va pune preotul pe vârful urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui şi pe degetul cel mare de la piciorul cel drept al lui.

15 De asemenea va lua preotul din logul de untdelemn şi va turna în palma sa cea stângă;

16 Îşi va muia preotul degetul mâinii sale drepte în untdelemnul cel din palma stângă a sa şi va stropi de şapte ori cu degetul său înaintea feţei Domnului;

17 Apoi din untdelemnul rămas în palma lui va pune preotul pe vârful urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mâinii lui drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul cel drept al lui, pe locurile unde a pus şi sângele jertfei pentru vină;

18 Iar celălalt untdelemn din palma preotului îl va turna pe capul celui ce se curăţeşte şi-l va curăţi preotul pe acesta înaintea Domnului.

19 Astfel va săvârşi preotul jertfa pentru păcat şi va curăţi pe cel ce a venit să se cureţe de necurăţenia lui; după aceea va junghia jertfa arderii de tot;

20 Şi va pune preotul arderea de tot şi darul de pâine pe jertfelnic. Astfel îl va curăţi pe el preotul şi el va fi curat.

21 Dacă însă acela va fi sărac şi nu-i va da mâna, să ia numai un berbec pentru jertfa de vină legănată pentru curăţirea sa, a zecea parte dintr-o efă de făină de grâu, amestecată cu untdelemn pentru darul de pâine, un log de untdelemn

22 Şi două turturele sau doi pui de porumbel, cum îi va da mâna: unul jertfă pentru păcat şi altul ardere de tot.

23 Îi va aduce în ziua a opta cea pentru curăţirea sa la preot, înaintea Domnului, la uşa cortului adunării.

24 Iar preotul, luând berbecul de jertfă pentru vină şi logul de untdelemn, le va aduce pe acestea legănându-le înaintea Domnului.

25 Apoi va junghia berbecul de jertfă pentru vină şi va lua preotul din sângele jertfei pentru vină şi va pune pe vârful urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare de la mâna lui cea dreaptă şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.

26 Şi va turna preotul untdelemn în palma sa cea stângă;

27 Şi cu untdelemn din palma sa cea stângă va stropi preotul de şapte ori cu degetul mâinii sale celei drepte înaintea feţei Domnului;

28 Apoi va pune preotul untdelemn din palma sa cea stângă pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte şi pe degetul cel mare de la mâna lui cea dreaptă şi pe degetul cel marc de la piciorul lui cel drept, pe locurile unde este pus şi sângele jertfei pentru vină;

29 Iar celălalt untdelemn din palma sa cea stângă îl va turna pe capul celui ce se curăţeşte, ca să-l cureţe înaintea Domnului.

30 Şi turturelele sau puii de porumbel, cum îi va fi dat mâna celui ce se curăţeşte, după starea lui, le va aduce:

31 O pasăre jertfă pentru păcat şi alta pentru ardere de tot, împreună cu darul de pâine. Şi aşa va curăţi preotul pe cel ce se curăţeşte înaintea Domnului.

32 Aceasta este rânduiala pentru cel bolnav de lepră, căruia nu-i dă mâna să ducă tot ce se cere pentru curăţirea sa".

33 Şi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:

34 "Când veţi intra în pământul Canaanului, pe care-l voi da vouă de moştenire, şi voi aduce boala leprei asupra caselor din pământul moştenirii voastre,

35 Atunci cel cu casa trebuie să se ducă şi să spună preotului, zicând: Pe casa mea s-a ivit, pare-mi-se, boala.

36 Atunci preotul va porunci să se golească casa înainte de a intra preotul să cerceteze boala, ca să nu se facă necurate toate cele din casă; după aceea va veni preotul să cerceteze casa.

37 Şi cercetând el boala, dacă va vedea că boala de pe pereţii casei e în chip de gropi verzui sau roşietice, adâncite în perete,

38 Va ieşi din casă, la uşa casei, şi va închide casa pentru şapte zile.

39 în ziua a şaptea va veni preotul iar să cerceteze casa şi de va vedea că boala s-a întins pe pereţii casei,

40 Preotul va porunci să se scoată pietrele pe care este boala, să se arunce afară din oraş, la loc necurat,

41 Casa să se răzuiască toată pe dinăuntru, iar răzătura, ce se va răzui, să se arunce afară din oraş, la loc necurat.

42 Să aducă apoi alte pietre şi să le pună în locul pietrelor acelora; să ia altă tencuială şi casa să se tencuiască.

43 Dacă boala se va ivi iar şi va înflori pe pereţii casei, după ce s-au scos pietrele şi s-a răzuit şi s-a tencuit casa,

44 Atunci preotul va veni iar şi va cerceta şi de s-a răspândit boala pe pereţii casei, aceea este lepră rozătoare şi casa este necurată.

45 Casa aceea să se dărâme, iar pietrele ei, lemnul ei şi toată tencuiala să se scoată afară din oraş, la loc necurat.

46 Cel ce va intra în casa aceea, cât va fi ea închisă, acela necurat va fi până seara.

47 Cel ce va dormi în casa aceea să-şi spele hainele sale şi necurat va fi până seara; şi cel ce va mânca în casa aceea să-şi spele hainele şi necurat va fi până seara.

48 Dacă însă preotul, venind şi intrând, va vedea că boala de pe pereţii casei nu s-a mai întins după ce aceasta a fost tencuită din nou, preotul o va declara curată, că boala a trecut.

49 Ca să cureţe casa, va lua deci două păsări vii, curate, lemn de cedru, aţă roşie răsucită şi isop;

50 Va junghia o pasăre deasupra unui vas de lut, la apă curgătoare.

51 Va lua lemnul cel de cedru, aţa, isopul şi pasărea vie şi le va muia în sângele păsării junghiate şi în apa de izvor şi va stropi casa de şapte ori.

52 Şi va curăţi astfel casa cu sângele păsării, cu apă de izvor, cu pasărea cea vie, cu lemnul cel de cedru, cu aţa roşie răsucită şi cu isop.

53 Iar păsării celei vii îi va da drumul din cetate în câmp şi se va curăţi casa şi curată va fi.

54 Aceasta este rânduiala pentru oricare fel de boală a leprei şi a chelbei.

55 Pentru lepra de pe haine şi de pe case,

56 Şi pentru umflături, pecingine şi pete,

57 Ca să se poată afla când acestea sunt necurate şi când sunt curate: aceasta este rânduiala pentru lepră".

<< ← Prev Top Next → >>