Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblia Sinodală / Vechiul Legământ / Iosua

Biblia Sinodală - Biblia de la București

Deuteronom Iosua Judecători

Capitol 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

1 De asemenea a căzut, la sorţi, parte şi seminţiei lui Manase, căci acesta era întâiul născut al lui Iosif. Lui Machir întâiul născut al lui Manase, care fusese viteaz în război, i-a căzut Galaadul şi Vasanul.

2 Dar le-au căzut, la sorţi, părţi şi celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor: fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sichem, fiilor lui Hefer şi fiilor lui Şemida. Aceştia sunt fiii lui Manase, fiul lui Iosif de parte bărbătească, după familiile lor.

3 Iar Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n-a avut fii, ci numai fiice, ale căror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.

4 Acestea au venit la preotul Eleazar şi la Iosua, fiul lui Navi, şi la căpetenii şi au zis: "Domnul a poruncit lui Moise să ni se dea parte şi nouă între fraţii noştri". Şi li s-a dat parte, între fraţii tatălui lor.

5 Şi a căzut lui Manase zece părţi, afară de ţara Galaadului şi a Vasanului, care erau peste Iordan,

6 Pentru că fiicele fiilor lui Manase au primit părţi printre fiii lui, iar rara Galaadului s-a cuvenit celorlalţi fii ai lui Manase.

7 Hotarul pământului fiilor lui Manase pleca de la Aşer către Micmetat, care e în faţa Sichemului; de aici hotarul merge spre dreapta, până la locuitorii En-Tapuahului.

8 Pământul Tapuah a căzut lui Manase; iar cetatea Tapuah, de la hotarul lui Manase, a rămas fiilor lui Veniamin.

9 De aici hotarul se pogoară spre râul Cana, pe malul de miazăzi al râului.

10 Cetăţile acestea sunt ale lui Efraim, deşi sunt între fiii lui Manase. Hotarul lui Manase se sfârşeşte la mare, pe partea de miazănoapte a râului. Partea de miazăzi este a lui Efraim, iar cea de la miazănoapte este a lui Manase. Marea însă era hotarul lor la apus. La miazănoapte se mărginea cu Aşer, iar spre răsărit cu Isahar.

11 În Isahar şi Aşer sunt ale lui Manase: Bet-Şean cu locurile care se ţin de el, Ibleam cu locurile care se ţin de el, locuitorii din Dor şi din locurile care lin de el, locuitorii din En-Dor şi locurile care ţin de el, locuitorii din Taanac şi locurile care ţin de el, locuitorii Meghidonului şi locurile care ţin de el, şi a treia parte din Nafet cu satele lui.

12 Fiii lui Manase n-au putut alunga pe locuitorii acestor oraşe şi Canaaneii au rămas să locuiască în ţara lui.

13 Când fiii lui Israel au ajuns puternici, atunci Canaaneii au fost făcuţi birnici ai lor, dar de alungat nu i-au alungat.

14 Fiii lui Iosif au zis către Iosua: "Pentru ce ne-ai dat o singură parte şi un singur sorţ, când noi suntem mulţi, de vreme ce ne-a binecuvântat aşa Domnul?"

15 Şi Iosua le-a răspuns: "Dacă sunteţi mulţi, duceţi-vă în păduri şi acolo, în ţara Ferezeilor şi Refaimilor, căutaţi-vă loc, dacă muntele Efraim vă e strâmt!"

16 Iar fiii lui Iosif au zis: "Muntele nu va rămâne al nostru, pentru că toţi Canaaneii care locuiesc în vale au căruţe de fier, atât cei din Bet-Şean şi din locurile care ţin de ea, cât şi cei din şesul Izreel".

17 Dar Iosua a zis către casa lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: "Tu eşti mult la număr şi ai putere multă. Deci nu vei avea numai o parte.

18 Muntele va fi al tău şi pădurea. Tu îl vei curăţi şi va fi al tău până la capătul lui, căci tu vei izgoni pe Canaanei, deşi ei au căruţe de fier; deşi ei sunt tari, tu îi vei birui".

<< ← Prev Top Next → >>