Biblia Sinodală, Judecători, Capitol 19. is available here: https://www.bible.promo/chapters.php?id=10230&pid=9&tid=1&bid=54
Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible

Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblia Sinodală / Vechiul Legământ / Judecători

Biblia Sinodală - Biblia de la București

Iosua Judecători Rut

Capitol 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

1 În zilele acelea, când nu era rege în Israel, trăia un levit pe coasta Muntelui Efraim. Acesta şi-a luat o concubină din Betleemul Iudei.

2 Şi s-a certat cu el şi s-a dus de la el înapoi la casa tatălui ei în Betleemul Iudei şi a stat acolo patru luni.

3 Atunci bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus după ea, ca să se împace cu ea şi s-o aducă acasă. Cu el era o slugă a sa şi o pereche de asini. Şi l-a dus ea în casa tatălui său.

4 Socrul său, tatăl acestei tinere femei, văzându-l, l-a întâmpinat cu bucurie şi l-a oprit şi el a rămas la el trei zile. Au mâncat şi au băut şi au rămas acolo.

5 A patra zi s-au sculat ei de vreme şi s-au gătit să plece. Iar tatăl tinerei femei a zis către ginerele său: "Întăreşte-ţi inima cu o bucăţică de pâine şi apoi vei pleca".

6 Şi au rămas şi au mâncat şi au băut amândoi împreună. Apoi tatăl tinerei femei a zis către omul acela: "Rămâi încă şi noaptea asta, ca să se veselească inima ta".

7 Omul acela însă s-a sculat să plece, dar socrul său l-a rugat şi el a mai rămas o noapte acolo.

8 A cincea zi s-a sculat el de dimineaţă ca să plece. şi tatăl acelei tinere femei iar i-a zis: "Întăreşte-ţi inima ta cu pâine şi zăboveşte până când va fi soarele spre asfinţit". Şi au mâncat ei amândoi şi au băut.

9 Apoi s-a sculat omul acela ca să plece el şi concubina sa şi sluga sa. Iar socrul său, tatăl tinerei femei, a zis: "Iată s-a plecat ziua spre seară, rămâi, rogu-te, iată ziua se va sfârşi curând, rămâi aici; să se veselească inima ta! Mâine vă veţi scula de dimineaţă şi veţi pleca în calea voastră şi te vei duce la casa ta".

10 Dar omul nu s-a învoit să rămână, ci s-a sculat şi a plecat şi a venit până la Iebus, care acum este Ierusalimul. Cu el erau doi asini încărcaţi şi concubina lui.

11 Dar când s-au apropiat ei de Iebus, ziua se apropia de seară. Atunci a zis sluga către stăpânul său: "Să ne abatem în cetatea aceasta a Iebuseilor şi să rămânem în ea".

12 Stăpânul lui însă i-a zis: "Nu, să nu intrăm în cetatea unor oameni de alt neam, care nu sunt din fiii lui Israel, ci să mergem până la Ghibeea".

13 Apoi a zis iar către sluga sa: "Să mergem până la unul din aceste locuri şi să rămânem în Ghibeea sau Rama".

14 Şi au mers ei şi au ajuns aproape de Ghibeea şi, când au ajuns la Ghibeea lui Veniamin, a asfinţit soarele.

15 şi s-au abătut într-acolo, ca să meargă să rămână în Ghibeea. Şi au venit şi au rămas în uliţa cetăţii, căci nimeni nu i-a chemat În casă ca să-i găzduiască.

16 Iată însă că venea un bătrân de la lucru din câmp, seara; acesta era de neam din Muntele Efraim şi trăia în Ghibeea. Iar locuitorii din cetatea aceasta erau din fiii lui Veniamin.

17 Şi ridicându-şi ochii săi, văzu un trecător pe uliţa cetăţii; şi a zis bătrânul: "Încotro mergi şi de unde vii?"

18 A zis acela: "Noi mergem de la Betleemul Iudei la muntele lui Efraim, de unde sunt eu; am fost la Betleemul Iudei şi acum mă duc la casa Domnului; dar nimeni nu mă cheamă în casă;

19 Noi avem şi paie şi nutreţ pentru asinii noştri; de asemenea pâine şi vin pentru mine şi pentru roaba ta şi pentru sluga aceasta a robilor tăi; n-avem nevoie de nimic".

20 Atunci bătrânul a zis: "Fiţi liniştiţi; toate lipsurile rămân asupra mea, numai să nu rămâi în uliţă!"

21 Apoi l-a dus în casa sa şi a dat nutreţ asinilor lui, iar ei şi-au spălat picioarele şi au mâncat şi au băut.

22 Dar după ce s-a veselit inima lor, iată locuitorii cetăţii, oameni desfrânaţi, au înconjurat casa, bătând în uşă şi zicând bătrânului, stăpânul casei: "Scoate pe omul care a intrat în casa ta, ca să-l cunoaştem".

23 Atunci stăpânul casei a ieşit la ei şi le-a zis: "Nu, fraţii mei, să nu faceţi rău omului, de vreme ce a intrat în casa mea, să nu faceţi această ticăloşie!

24 Iată, eu am o fiică fecioară şi el are o concubină; vi le voi scoate, ca să le cunoaşteţi pe ele şi să faceţi cu ele ce vă place; iar cu omul acesta să nu faceţi această nebunie!"

25 Dar ei n-au voit să-l asculte. Atunci omul a luat pe concubina sa şi a scos-o în uliţă. Iar ei au cunoscut-o pe ea şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa, şi la ivirea zorilor au părăsit-o.

26 Şi în revărsatul zorilor a venit femeia şi a căzut înaintea uşii casei omului aceluia, la care era stăpânul ei şi a zăcut acolo până s-a făcut ziuă.

27 Stăpânul ei însă s-a sculat dimineaţa, a deschis uşa casei şi a ieşit, ca să plece în drumul său; şi iată concubina sa zăcea la uşa casei, şi mâinile ei erau pe prag.

28 Atunci el i-a zis: "Scoală să mergem!" Dar n-a primit nici un răspuns, pentru că murise. Atunci el a pus-o pe un asin şi s-a ridicat şi a plecat la casa sa.

29 Iar dacă a ajuns la casa sa, a luat un cuţit şi, apucând pe concubina sa, a tăiat-o bucăţică eu bucăţică în douăsprezece părţi şi le-a trimis în toate hotarele lui Israel.

30 Tot cel ce vedea acestea zicea: "N-a mai fost, nici nu s-a mai văzut ceva asemenea din zilele ieşirii fiilor lui Israel din ţara Egiptului, până în ziua aceasta". Iar oamenilor trimişi din partea sa le dăduse poruncă, zicându-le: "Aşa să spuneţi la tot Israelul: A mai fost oare cândva asemenea cu aceasta? Luaţi seama la aceasta, sfătuiţi-vă şi hotărâţi!"

<< ← Prev Top Next → >>