Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / 1 Împăraţi

Biblie - Traducere D. Kornilesku

2 Samuel 1 Împăraţi 2 Împăraţi

Capitolul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

1 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite,

2 care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire.

3 A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima.

4 Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.

1 Împăraţi 11:4 - Solomon Falls Into Sin
Solomon Falls Into Sin
5 Solomon s-a dus după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor.

6 Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David.

7 Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon.

8 Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.

9 Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel care i Se arătase de două ori.

10 În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.

11 Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău.

12 Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău, David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe.

13 Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”

14 Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, edomitul, din neamul împărătesc al Edomului.

15 Pe vremea când a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;

16 a rămas acolo şase luni cu tot Israelul, până ce a nimicit toată partea bărbătească.

17 Atunci Hadad a fugit cu nişte edomiţi, slujitori ai tatălui său, şi s-a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci.

18 Plecând din Madian, s-au dus la Paran, au luat cu ei nişte oameni din Paran şi au ajuns în Egipt la faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i-a purtat grijă de mâncare şi i-a dat moşii.

19 Hadad a căpătat trecere înaintea lui faraon, până acolo încât faraon i-a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes.

20 Sora Tehpenei i-a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l-a înţărcat în casa lui faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui faraon, în mijlocul copiilor lui faraon.

21 Când a auzit Hadad în Egipt că David a adormit cu părinţii lui şi că Ioab, căpetenia oştirii, murise, a zis lui faraon: „Lasă-mă să mă duc în ţara mea.”

22 Şi faraon i-a zis: „Ce-ţi lipseşte la mine, de doreşti să te duci în ţara ta?” El a răspuns: „Nimic, dar lasă-mă să plec.”

23 Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaş lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său Hadadezer, împăratul din Ţoba.

24 El strânsese nişte oameni la el şi se făcuse capul cetei, când a măcelărit David oştile stăpânului său. S-au dus la Damasc şi s-au aşezat acolo şi au domnit la Damasc.

25 El a fost un vrăjmaş al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, în acelaşi timp când îi făcea rău Hadad şi ura pe Israel. El a împărăţit peste Siria.

26 Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua.

27 Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva împăratului: Solomon zidea Milo şi închidea spărturile cetăţii tatălui său, David.

28 Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.

29 În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de prorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp.

30 Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi

31 şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii.

32 Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate seminţiile lui Israel.

33 Şi aceasta, pentru că M-au părăsit şi s-au închinat înaintea Astarteii, zeiţa sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentru că n-au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.

34 Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţine domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi legile Mele.

35 Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi-ţi voi da zece seminţii din ea;

36 voi lăsa o seminţie fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.

37 Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.

38 Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.

39 Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.”

40 Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a sculat şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon.

41 Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el, şi înţelepciunea lui nu sunt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon?

42 Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

43 Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea tatălui său, David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.

<< ← Prev Top Next → >>