Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / Iov

Biblie - Traducere D. Kornilesku

Estera Iov Psalmii

Capitolul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

1 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

2 Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

3 aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.

4 Mă culc şi zic: „Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?” Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.

5 Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

6 Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

7 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

8 Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

9 Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!

10 Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

11 De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.

12 Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

13 Când zic: „Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,”

14 atunci mă înspăimânţi prin vise, mă îngrozeşti prin vedenii.

15 Ah! aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!

16 Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viaţa!

17 Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,

18 să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?

19 Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

20 Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

21 Pentru ce nu-mi ierţi păcatul şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

<< ← Prev Top Next → >>