Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / Proverbe

Biblie - Traducere D. Kornilesku

Psalmii Proverbe Eclesiastul

Capitolul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

1 Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.

2 Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.

3 Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.

4 În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.

5 Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui.

6 Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor.

7 La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită.

8 Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul.

9 Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă.

10 Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie.

11 Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. –

12 Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –

13 Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat. –

14 Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici. –

15 Cui se pune chezaş pentru altul îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit. –

16 O femeie plăcută capătă cinste, şi cei asupritori capătă bogăţie. –

17 Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi tulbură însăşi carnea lui. –

18 Cel rău dobândeşte un câştig înşelător, dar cel ce seamănă neprihănirea are o adevărată plată. –

19 Adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea. –

20 Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.

21 Hotărât: cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.

22 Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc. –

23 Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine; dar aşteptarea celor răi este numai mânie. –

24 Unul care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. –

25 Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. –

26 Cine opreşte grâul este blestemat de popor, dar pe capul celui ce-l vinde vine binecuvântarea. –

27 Cine urmăreşte binele îşi câştigă bunăvoinţă, dar cine urmăreşte răul este atins de el. –

28 Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul. –

29 Cine îşi tulbură casa va moşteni vânt, şi nebunul va fi robul omului înţelept! –

30 Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete. –

31 Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!

<< ← Prev Top Next → >>