Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / Ieremia

Biblie - Traducere D. Kornilesku

Isaia Ieremia Plângerile

Capitolul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

1 La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit următorul cuvânt din partea Domnului:

2 Aşa vorbeşte Domnul: „Stai în curtea Casei Domnului şi spune acelora care vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului toate cuvintele pe care-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa niciun cuvânt din ele.

3 Poate că vor asculta şi se vor întoarce fiecare de la calea lui cea rea; atunci Mă voi căi de răul pe care Mă gândisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor.

4 Să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă nu Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea pe care v-am pus-o înainte,

5 dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei proroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis-de-dimineaţă, şi pe care nu i-aţi ascultat,

6 atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.”

7 Preoţii, prorocii şi tot poporul au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului.

8 Şi când a isprăvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, prorocii şi tot poporul au pus mâna pe el şi au zis: „Trebuie să mori negreşit!

9 Pentru ce proroceşti în Numele Domnului şi zici: „Casa aceasta va ajunge ca Silo, şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori”?” Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.

10 Când au auzit căpeteniile lui Iuda aceste lucruri, s-au suit din casa împăratului la Casa Domnului şi au şezut la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.

11 Atunci preoţii şi prorocii au vorbit astfel căpeteniilor şi întregului popor: „Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci a prorocit împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit voi înşivă cu urechile voastre!”

12 Ieremia a zis tuturor căpeteniilor şi întregului popor: „Domnul m-a trimis să prorocesc împotriva Casei acesteia şi împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe care le-aţi auzit voi.

13 Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră!

14 Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre; faceţi-mi ce vi se va părea că este bine şi drept!

15 Numai să ştiţi că, dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!”

16 Căpeteniile şi tot poporul au zis preoţilor şi prorocilor: „Omul acesta nu este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci ne-a vorbit în Numele Domnului Dumnezeului nostru!”

17 Şi unii din bătrânii ţării s-au sculat şi au zis întregii adunări a poporului:

18 „Mica din Moreşet prorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.”

19 L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?”

20 (A mai fost însă un om care prorocea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Şemaia din Chiriat-Iearim. El a prorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai aceleaşi lucruri ca şi Ieremia.

21 Împăratul Ioiachim, toţi vitejii lui şi toate căpeteniile lui au auzit cuvintele lui, şi împăratul a căutat să-l omoare. Dar Urie, care a fost înştiinţat de lucrul acesta, s-a temut, a fugit şi s-a dus în Egipt.

22 Împăratul Ioiachim a trimis nişte oameni în Egipt şi anume: pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu el în Egipt.

23 Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a omorât cu sabia şi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.)

24 Totuşi mâna lui Ahicam, fiul lui Şafan, a fost cu Ieremia, şi el n-a lăsat să fie dat pe mâna poporului ca să fie omorât.

<< ← Prev Top Next → >>