Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / Ezechiel

Biblie - Traducere D. Kornilesku

Plângerile Ezechiel Daniel

Capitolul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

1 Mâna Domnului a venit peste mine şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.

2 M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii şi erau uscate de tot.

3 El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” Eu am răspuns: „Doamne Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!”

4 El mi-a zis: „Proroceşte despre oasele acestea şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului!

5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!

6 Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”

7 Am prorocit cum mi se poruncise. Şi pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!

8 M-am uitat şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.

9 El mi-a zis: „Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia ca să învie!”

10 Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.

11 El mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: „Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!”

12 De aceea, proroceşte şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel.

13 Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!

14 Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul.”

15 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

16 „Fiul omului, ia o bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel care sunt tovarăşii lui.” Ia apoi o altă bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel care este tovarăşa lui.”

17 După aceea, împreunează-le una cu alta, într-o singură bucată, aşa încât să fie una în mâna ta.

18 Şi când îţi vor zice copiii poporului tău: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă lucrul acesta?”,

19 să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, şi al seminţiilor lui Israel care-i sunt tovarăşe, le voi uni cu toiagul lui Iuda şi voi face un singur lemn, aşa că vor fi una în mâna Mea.”

20 Toiegele de lemn pe care vei scrie să le ţii astfel în mâna ta, sub ochii lor.

21 Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.

22 Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.

23 Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curăţa; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

24 Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini.

25 Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor şi copiii copiilor lor pe vecie, şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci.

26 Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi, şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna.

27 Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

28 Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.”

<< ← Prev Top Next → >>