Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblia Sinodală / Vechiul Legământ / Ezechiel

Biblia Sinodală - Biblia de la București

Plângerile lui Ieremia Ezechiel Daniel

Capitol 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

1 În anul al douăzeci şi cincilea după robirea noastră, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetăţii Ierusalimului, tocmai în ziua aceea a fost mâna Domnului peste mine şi m-a dus în ţara lui Israel.

2 Dar am fost dus acolo în nişte vedenii dumnezeieşti şi am fost aşezat pe un munte foarte înalt. Pe acest munte, pe partea lui de miazăzi, era un fel de ziduri de cetate.

3 Am fost dus acolo şi iată era un om, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei strălucitoare, el avea în mână o sfoară de in şi o prăjină de măsurat şi stătea la poartă.

4 Omul acela mi-a zis: "Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale ş ia aminte la toate câte am să-ţi arăt, căci de aceea ai fost tu adus aici, ca să-ţi arăt acestea. Să vesteşti casei lui Israel tot ce vei vedea".

5 Iată, un zid înconjura templul pe dinafară de jur împrejur şi în mâna omului aceluia era o prăjină de măsurat, lungă de şase coţi, socotind cotul cât lungimea mâinii de la cot în jos, cu palmă cu tot. Omul acela a măsurat zidul şi era gros de o prăjină şi înalt tot de o prăjină.

6 Apoi a mers la poarta cea cu faţa spre răsărit, se urcă pe cele şapte trepte ale ei şi găsi terasa ei lată de o prăjină şi terasa cea dinăuntru lată tot de o prăjină.

7 Fiecare din odăile laterale avea lungimea de o prăjină şi lăţimea tot de o prăjină, iar tinda dintre odăi era de cinci coţi.

8 Apoi a măsurat pridvorul porţii dinăuntru, şi era de o prăjină.

9 Iar pridvorul celălalt a avut la măsurătoare opt coţi şi stâlpii câte doi coţi. Acest pridvor era la poartă, înăuntru, spre templu.

10 Odăi de pază la porţile dinspre răsărit erau trei de o parte şi trei de cealaltă parte; tustrele aveau aceeaşi măsură şi aceeaşi măsură aveau şi stâlpii de o parte şi de cealaltă.

11 A măsurat apoi deschizătura porţii şi a găsit zece coţi lăţime şi treisprezece coţi lungime.

12 Dinaintea odăilor de pază era o prispă de un cot şi la cele de dincolo o prispă tot de un cot. Odăile de dincoace aveau şase coţi şi tot şase coţi aveau şi odăile de dincolo.

13 Apoi a măsurat el faţa porţii, de la acoperişul unei camere până la acoperişul celeilalte, douăzeci şi cinci de coţi în lăţime. Uşile camerelor erau faţă în faţă.

14 La măsurarea pridvorului a măsurat douăzeci de coţi; dinaintea pridvorului era o curte, în faţa porţii.

15 De la faţa de dinafară a porţii până la faţa ei dinăuntru erau cincizeci de coţi.

16 Odăile de pază aveau ferestre cu gratii; asemenea ferestre erau şi printre stâlpi, spre poartă de jur împrejur. Iar pe stâlpi erau săpate ramuri de finic.

17 Apoi m-a dus omul acela în curtea cea din afară şl iată acolo erau camere şi împrejurul curţii era făcut caldarâm de piatră. Pe acel caldarâm erau treizeci de camere.

18 Caldarâmul acesta era pe laturile porţii, e răspunzând lungimii lor. Acest caldarâm era mai jos.

19 A măsurat apoi lăţimea, de la poarta de jos până la marginea de afară a curţii lăuntrice, o sută de coţi.

20 Apoi m-a dus spre miazănoapte şi iată, era şi acolo o poartă la curtea cea de la margine, care dădea spre miazănoapte şi a măsurat clădirea porţii cât e de lungă şi de lată;

21 Camerele de pe laturile ei şi prispele ei, trei de o parte şi trei de alta, stâlpii ei erau de măsura celor de la poarta cea dinspre răsărit; lungimea clădirii porţii, cincizeci de coţi şi lăţimea, douăzeci şi cinci de coţi.

22 Ferestrele ei, prispele ei şi palmierii ei erau ca şi la poarta care dădea spre răsărit; la ea duc şapte trepte şi înaintea ei are pridvor.

23 Dinaintea ei, în curtea cea dinăuntru, este o poartă care dă spre miazănoapte, ca şi cea care dă spre răsărit. Şi a măsurat de la poarta curţii de la margine până la poarta curţii dinăuntru şi a găsit o sută de coţi.

24 După aceea m-a dus spre miazăzi, unde era poarta de miazăzi; şi a măsurat-o pe ea, stâlpii şi pridvorul; şi aveau aceeaşi măsură.

25 Ferestrele camerelor şi ale pridvorului erau la fel cu ferestrele clădirilor celorlalte două porţi; lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.

26 Scara dinaintea ei era cu şapte trepte şi avea înaintea ei pridvor; şi palmierii de podoabă erau unul pe un stâlp şi altul pe alt stâlp de la intrare.

27 Şi în fala ei se afla poarta curţii celei dinăuntru. A măsurat de la poarta de miazăzi până la poarta curţii celei dinăuntru o sută de coţi.

28 Apoi m-a dus pe poarta de miazăzi în curtea cea dinăuntru; şi a măsurat el poarta cea dinspre miazăzi şi a găsit aceeaşi măsură.

29 Camerele ei de pe laturi, stâlpii ei şi pridvorul ei aveau aceeaşi măsură. Împrejur, la camere şi la pridvor avea ferestre; lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coji.

30 Împrejur avea coridor lung de douăzeci şi cinci de coţi şi lat de cinci.

31 Spre curtea cea de la margine, avea şi pridvor; pe stâlpii ei erau palmieri săpaţi, iar scara dinaintea ei era cu opt trepte.

32 Apoi m-a dus la poarta cea dinspre răsărit a curţii celei dinăuntru şi a măsurat-o şi a găsit aceeaşi măsură.

33 Camerele ei cele de pe laturi, stâlpii ei şi pridvorul ei erau de aceeaşi măsură. Împrejur avea ferestre la camere şi la pridvor. Lungimea ei era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.

34 Pridvorul ei era spre curtea cea de la margine şi avea palmieri săpaţi pe stâlpii ei de o parte şi de alta a intrării; iar scara ei avea opt trepte.

35 După aceea m-a dus la poarta cea dinspre miazănoapte şi a măsurat-o şi a găsit aceeaşi măsură.

36 Ea avea camere pe de lături, stâlpi, pridvor şi ferestre pe din afară; în lungime avea cincizeci de coli, iar în lăţime douăzeci şi cinci de coli.

37 Pridvorul ei era spre curtea cea de la margine şi palmieri avea şi pe unul şi pe altul din stâlpii de la intrare; iar scara ei avea opt trepte.

38 Mai era o cameră care se deschidea spre pridvorul porţii; acolo se spăla jertfa arderii de tot.

39 Iar în pridvorul porţii erau două mese de o parte a intrării şi două mese de cealaltă parte, pe care se tăiau jertfele arderii de tot, jertfele pentru păcat şi jertfele pentru vină.

40 Pe latura din afară a pridvorului, spre răsărit, aproape de intrarea porţii celei dinspre miazănoapte, se aflau două mese şi pe cealaltă latură a pridvorului, spre apus, se aflau iar două mese.

41 Aşadar erau patru mese de o parte şi patru mese de cealaltă parte; în total opt mese, pe care se tăiau jertfele.

42 Patru mese, pentru pregătirea arderilor de tot, erau de piatră cioplită, lungi de un cot şi jumătate şi late de un cot şi jumătate şi înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele de junghiat, arderile de tot şi jertfele celelalte.

43 Pe margine, de jur împrejur mesele aveau un pervaz din ele, înalt de un lat de mână; iar deasupra meselor era acoperământul, ca să le apere de ploaie şi de căldură.

44 În curtea cea dinăuntru, în partea din afară a clădirilor porţilor, erau două camere pentru cântăreţi: una pe latura clădirii porţii dinspre miazănoapte, cu faţa spre miazăzi, iar cealaltă pe latura clădirii porţii celei de miazăzi, cu faţa spre miazănoapte.

45 Şi mi-a zis bărbatul acela: Camera aceasta, cu faţa spre miazăzi, este pentru preoţi care veghează la paza templului;

46 Iar camera cea cu faţa spre miazănoapte este pentru preoţii care fac slujba la altar; aceştia sunt fiii lui Ţadoc, singurii dintre fiii lui Levi care se apropie de Domnul ca să-I slujească.

47 Apoi a măsurat curtea şi a găsit o sută de coţi în lungime şi o sută de coţi în lăţime; ea era în patru colţuri, iar în faţa templului se ridica altarul.

48 Apoi m-a dus în pridvorul templului, a măsurat stâlpi pridvorului şi a găsit cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă parte, de la ţâţânile uşilor până în pereţi trei coţi de o parte şi trei coţi de altă parte.

49 Lungimea pridvorului era de unsprezece coţi şi lăţimea de douăzeci de coţi. La el suia o scară cu zece trepte. Şi lângă stâlpi erau coloane: una de o parte şi alta de altă parte a intrării.

<< ← Prev Top Next → >>