Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblie / Vechiul Legământ / Ioel

Biblie - Traducere D. Kornilesku

Osea Ioel Amos

Capitolul 1 2 3

1 Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,

2 voi strânge pe toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.

3 Au tras la sorţi pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă şi au vândut fata pe vin, şi l-au băut.

4 Ce vreţi voi cu Mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi vreo faptă sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.

5 Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele şi le-aţi dus în templele voastre.

6 Aţi vândut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.

7 Iată că îi scol în locul în care i-aţi vândut şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.

8 Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit.”

9 Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război!

10 Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: „Sunt tare!”

11 Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile dimprejur, şi strângeţi-vă! Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi!

12 „Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur.

13 Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”

14 Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.

15 Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea.

16 Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel.

17 „Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul însă va fi sfânt, şi nu vor mai trece străinii prin el.”

18 În vremea aceea, va picura must din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi, de asemenea, din Casa Domnului şi va uda valea Sitim.

19 „Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge un pustiu sterp, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.

20 Dar Iuda va fi veşnic locuit, şi Ierusalimul, din neam în neam.

21 Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion.”

<< ← Prev Top Next >>