Holy Bible project logo icon
FREE OFF-line Bible for Android Get Bible on Google Play QR Code Android Bible
Holy Bible
for Android

is a powerful Bible Reader which has possibility to download different versions of Bible to your Android device.

Bible Verses
for Android

Bible verses includes the best bible quotes in more than 35 languages

Pear Bible KJV
for Android

is an amazing mobile version of King James Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible BBE
for Android

is an amazing mobile version of Bible in Basic English that will help you to read this excellent book in any place you want.

Pear Bible ASV
for Android

is an amazing mobile version of American Standard Version Bible that will help you to read this excellent book in any place you want.

BIBLE VERSIONS / Biblia Sinodală / Noul Legământ / Luca

Biblia Sinodală - Biblia de la București

Marcu Luca Ioan

Capitol 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

1 Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti.

2 Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor.

3 Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.

4 Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.

5 Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.

6 Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii.

7 Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.

8 Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.

9 Iar ei I-au zis: Unde voieşti să pregătim?

10 Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.

11 Şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii mei?

12 Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi.

13 Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile.

14 Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El.

15 Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea,

16 Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu.

17 Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;

18 Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu.

19 Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.

20 Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.

21 Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.

22 Şi Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut!

23 Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta?

24 Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare?

25 Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători.

26 Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte.

27 Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.

28 Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele.

29 Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu,

30 Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

31 Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;

32 Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.

33 Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.

34 Iar Iisus i-a zis: Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi cocoşul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoşti.

35 Şi le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.

36 Şi El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere.

37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit.

38 Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns.

39 Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, şi ucenicii l-au urmat.

40 Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.

41 Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, Se ruga.

42 Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.

43 Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea.

44 Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.

45 Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare.

46 Şi le-a zis: De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.

47 Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute.

48 Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?

49 Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia?

50 Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă.

51 Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat

52 Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege.

53 În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului.

54 Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe.

55 Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor.

56 Şi o slujnică, văzându-l şezând la foc, şi uitându-se bine la el, a zis: Şi acesta era cu El.

57 Iar el s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc.

58 Şi după puţin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Şi tu eşti dintre ei. Petru însă a zis: Omule, nu sunt.

59 Iar când a trecut ca un ceas, un altul susţinea zicând: Cu adevărat şi acesta era cu El, căci este galileian.

60 Şi Petru a zis: Omule, nu ştiu ce spui. Şi îndată, încă vorbind el, a cântat cocoşul.

61 Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta cocoşul astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori.

Luca 22:61 - Peter\'s Denial
Peter\'s Denial
62 Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.

63 Iar bărbaţii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L.

64 Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: Prooroceşte cine este cel ce Te-a lovit?

65 Şi hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui.

66 Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor.

67 Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede;

68 Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde.

69 De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.

70 Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu? Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt.

71 Şi ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înşine am auzit din gura Lui?

<< ← Prev Top Next → >>